Taurasi nu este un simplu vin! Este o declarație de forță, un vin cu o personalitate autoritară, modelată de dealurile vulcanice ale regiunii Irpinia din Campania, de istoria locului și, mai ales, de oamenii de aici.
Pentru cei mai puțin familiarizați cu termenul, Taurasi este, mai întâi de toate, o regiune viticolă italiană, aflată în sud, la poalele Apeninilor, undeva între Napoli, Foggia și Bari, dar și vinul omonim, produs din soiul Aglianico. Însă, ce anume are acest soi atât de special încât să îi determine pe critici precum Oz Clarke sau Jancis Robinson să îl numească “Barolo al sudului”?
La fel ca multe alte soiuri cu mare potențial, din cele peste 500 câte au italienii, Aglianico a fost trecut în plan secund al popularității de către soiuri precum Nebbiolo sau Sangiovese, care s-au bucurat de un PR mai bun. Și, tocmai pentru că imaginea este capitolul pe care producătorii din această zonă încearcă să îl dezvolte, la sfârșitul anului trecut, la inițiativa scriitorului de profil Paul Balke și a consilierului local Pierluigi D’Ambrosio, mai multe municipalități din Taurasi au organizat „Incursione Taurasi 2025”, o vizită de documentare pentru mai mulți jurnaliști de vin din întreaga lume, printre care s-a numărat și autorul acestui articol.
Ziua 1 – Degustare de 40 de Taurasi, vizite la Macchie Santa Maria și De Gaeta și conferință despre enoturism și viitorul regiunii
Iarna, Taurasi miroase a funingine și sare. Chiar dacă este în sudul Italiei, este rece, iar proximitatea munților, altitudinea și suprafețele mari împădurite fac ca lemnul să fie principala sursă de încălzire a zonei. Din localitatea Castelvetere sul Calore, în care suntem cazați, pornim către localitatea Taurasi, unde organizatorii ne-au pregătit o degustare de aproape 40 de Aglianico Taurasi. Cu toate că ceața matinală reduce vizibilitatea, ne facem o idee despre potențialul turistic al zonei. Este exact ca în toate vederile turistice despre Italia rurală: o “mare” de dealuri, un relief uneori domol, alteori accidentat, cu sate medievale cocotate pe culmile și plantații de viță sau măslini pe poale.
Degustarea este organizată în Castello Marchionale – Castelul “Marchizului”, ce domină orașul Taurasi, cu ale lui căsuțe medievale și un labirint de străduțe întortocheate. Cu rigurozitatea impusă de grandoarea castelului, degustăm cele 39 de vinuri produse din Aglianico. În Taurasi, Aglianico și-a șlefuit poate cea mai expresivă personalitate, reușind să transmită fidel caracterul mineral al solurilor de aici, un amestec de cenușă vulcanică, tuf, argilă și calcar.
Este clar că este un vin auster, cu aciditate naturală ridicată, cu taninuri ferme și energice, creat pentru a evolua lent, timpul fiindu-i bun aliat. Cu toate că există diferențe stilistice între producători și anii de recoltă, vinurile creionează un șablon aromatico-gustativ comun: aromele sunt concentrate în jurul fructelor negre de pădure, a vișinelor amărui, cu note condimentate secundar minerale (cărbune, miros de saună) și vegetale – cafea, cacao, piper, trufe, tutun; cu o mineralitate sărată, uneori cu accente vulcanice.
Un aspect important este modul în care lemnul este integrat în vinuri, acesta fiind de cele mai multe ori criteriul care diferențiază calitativ vinurile. Din punct de vedere stilistic, degustarea scoate în evidență și o diferență clară între abordarea clasică, sobră și orientată spre longevitate, și cea modernă, cu vinuri prietenoase, mai rotunde, suculente și cărnoase, mai accesibile consumatorilor tineri. Printre vinurile care mi-au captat cel mai mult atenția se numără: Donnachiara – Montefalcione Taurasi 2021, Quintodecimo – Mirabella Eclano Vigna Quintodecimo 2020, Tenuta Cavalier Pepe – Luogosano Opera Mia 2019, Macchie Santa Maria – Montemiletto Piana delle Macchie, Molettieri Salvatore – Montemarano Vigna Cinque Querce 2018, Antico Borgo – Taurasi Taurasi Riserva 2017, Borgodangelo – Sant’Angelo all’Esca Taurasi Riserva 2017, Tenuta Il Meriggio – Montemiletto Taurasi Riserva 2017 și Michele Perillo – Castelfranci Taurasi 2013.
De la Castelul Marchizului din Taurasi fugim pentru prânz în Montemiletto, la crama Macchie Santa Maria. Aici ne așteaptă frații Oreste și Carmella De Santis, respectiv departamentul de “creație” și cel de vânzări. Macchie Santa Maria este tipul acela de proiect în care simți căldura și pasiunea izvorâte din sânul familiei. Poate a contribuit la acest fapt și prânzul cald și delicios, tradițional italian, cu brânzeturi și mezeluri locale, “formaggi e salumi”, cu o salată Caprese, definiție a Italiei, și o parmigiana și o macaronara ce alungă orice regret dietetic.
Înființată în 2010, crama este un proiect tânăr, dar printre cele 16 hectare de vie se regăsesc și plantații vechi de 50 de ani. Direcția este una modernă, cu agricultură organică, fără utilizarea de substanțe chimice, dar și cu o filosofie eco-friendly, crama fiind una gravitațională, ce folosește energie solară pentru eficiență energetică. Macchie Santa Maria se concentrează pe expresia organică a soiurilor locale Aglianico, Fiano, Greco și Falanghina, producând anual aproximativ 45.000 de sticle. Filosofia de vinificare modernă se reflectă și în expresia vinurilor: albele și rosé-urile au precizie și puritate aromatică, fiind minerale și crocante, cu acidități citrice ridicate, dar bine echilibrate, iar roșiile (Aglianico), cu toate că urmează aceeași direcție modernă, cu maturare în stejar francez, exprimă eleganță, longevitate și consistență, cu o mineralitate vulcanică.
După escapada din Montemiletto, revenim în Taurasi, în Castello Marchionale, unde are loc semnarea unui acord de colaborare între primăria Taurasi, organizația producătorilor locali și o organizație interprofesională națională de promovare și perfecționare profesională în domeniul enoturismului. Se discută despre regiunea Taurasi și potențialul său turistic, despre rolul vinului, al soiurilor locale și al cramelor în promovarea strategică a zonei pe termen lung. Organizatorii promit și soluții. Pentru viitorul zonei, al oamenilor și al vinurilor de aici.
Pentru cină vizităm crama De Gaeta, în Castelvetere, un alt proiect de familie, înființat în 2006, care încă de la început a mers pe direcția viticulturii biologice, cu intervenții minime, evitând substanțele chimice de sinteză, lucrând doar cu sulf și cupru. Fondată de frații Salvatore și Bruno Gaeta, crama De Gaeta exploatează 5 hectare de viță de vie, situate la aproape 500 de metri altitudine, în sudul apelației Taurasi. Cu toate în prim-plan se află soiul Aglianico (în diversele lui forme Taurasi DOCG, Irpinia Campi Taurasini sau Ioinv– vin ce stă 24 de luni în amfore de teracotă), crama experimentează și cu alte soiuri precum Fiano, varianta clasică sau orange, sau Coda di Volpe, soi plantat doar în sudul apelației. Vinurile, expresive, cu o personalitate șlefuită de jocul dintre mineralitate și aciditate, sunt perfect asociate pentru cina italiană, încheiată cu un desert pe ciocolată cu Aglianico.
Continuarea textului in linkurile de mai jos:
Valentin Ceafalău 