Ziua 2 – Degustare de 30 de Taurasi Riserva, prânz cu producătorii din Montemarano, revelația Mazzella și atelier de pizza la Cortecorbo
Vinul din Taurasi și-a câștigat renumele de “Barolo al Sudului”, deoarece, asemănător mult mai celebrei sale rude din Piemont, a reușit să facă față probei timpului, având o longevitate impresionantă. Vinurile de aici nu doar rezistă anilor, ele au nevoie de timp pentru a se șlefui, pentru a domoli taninurile puternice și aciditatea ridicată și pentru a dezvălui eleganța acelor tonuri de fructe negre, note pământii, piele, condimente și accente gudronate.
Dimineața celei de-a doua zile a vizitei de documentare ne aduce ploaie și ceață peste Campania, iar pe noi ne readuce în sălile Castello Marchionale din Taurasi. De data aceasta, pentru a degusta peste 30 de Taurasi Riserva din recolte mai vechi. În marea lor parte, vinurile au consistență în stil și în evoluție, arătând robustețe și o bună expresie aromatică. Există însă și exemple (puține) care au avut de suferit din cauza timpului, unele dezvoltând arome oxidativ-balsamice, altele pătimind din cauza managementului defectuos al maturării în butoaie. Ca tot vorbim de proba timpului, este foarte limpede că Taurasi/Aglianico evoluează remarcabil; însă, au aceste vinuri un “viitor”? Sunt ele atractive pentru consumatorii tineri? Structura taninoasă, aciditatea, sobrietatea vinului solicită timp. Consumatorii tineri nu așteaptă, preferând adesea vinuri “curcubeu” sau “focuri de artificii”, cu explozie imediată, lejere, parfumate, prietenoase… Rămâne de văzut ce “răspuns” vor oferi pentru viitor producătorii de aici.
Structura vinurilor din Taurasi cere mâncare, iar preparatele locale sunt cele mai bune pentru a face față vinului și pentru a se pune reciproc în valoare. Prânzul nu este doar o simplă masă; este o întâlnire cu trei dintre producătorii din localitatea Montemarano, Salvatore Molettieri, Adelina Molettieri și San Giovanni a Doglie. Sub atenta supraveghere a lui Paul Balke și cu concursul primarului Montemarano, Beniamino Palmieri, gazdele au grijă să nu ratăm niciun detaliu, niciun vin. Nici măcar perfectele zeppolline, un fel de gogoși cu umplutură de bruschette. În jurul mesei, printre vinuri și feluri de mâncare, aflăm povestea fiecăruia dintre gazdele noastre. Montemarano este localitatea cu cea mai mare altitudine din Taurasi și cu cea mai târzie coacere.
Salvatore Molettieri este un “pionier” al zonei, provenind dintr-o familie de agricultori cu o tradiție de cinci generații. A fondat crama în 1983, într-o perioadă când regiunea își revenea după “marele cutremur” din 1980, de 6,9 grade Richter. Rezultatele muncii și talentului său s-au văzut la câțiva ani, vinurile lui Salvatore fiind foarte apreciate de critica internațională. Printre acestea se numără emblematicul Vigna Cinque Querce, maturat în butoaie de stejar slavon, unul dintre cele mai apreciate Taurasi de către critica de specialitate (95+ Antonio Galloni). Cele 13 hectare de vii pe care le deține sunt lucrate conform principiilor agriculturii sustenabile și se află la aprox. 550 m altitudine.
Cantina Adelina Molettieri a fost înființată în jurul anului 1900 și a fost transmisă din generație în generație. Plantația de patru hectare de Aglianico pe care o deține a fost creată din vii care au rezistat filoxerei. Agricultură organică și vinificare tradițională, cu fermentații spontane, filtrări minime și minimă intervenție.
Cantina San Giovanni a Doglie este crama familiei Di Cristofano, care a intrat în domeniul vinului relativ curând, comparativ cu vecinii lor. De fapt, întregul proiect este unul care combină viticultura (cu patru hectare de viță de vie), cu oleocultura (cultura măslinilor) și agroturismul. Din respect pentru tradiția locului, Edoardo și Angela au ilustrat etichetele vinurilor lor cu sfinți catolici.
După prânzul cu producătorii din Montemarano, ajungem în Paternopoli, pentru a-l întâlni și a-i degusta vinurile lui Gian Luca Mazzella. Este tipul acela de persoană care poate să vorbească ore în șir despre pasiunea sa: vinul. Are ceva din radicalitatea aproape mistică a lui Gianfranco Soldera, omul care a dus Brunello la un nivel “excepțional”, iar fizic seamănă cu actorul Jeff Daniels. În 2019, Gian Luca Mazzella a cumpărat 3,5 hectare pe dealurile din Paternopoli și a pus bazele unei mici crame. Între timp, a luat în arendă o vie prefiloxerică și plantații din 1950, aflate la altitudini de peste 500 de metri. Astăzi exploatează aproximativ 6 hectare, cu randamente de 1,5–2 tone la hectar. „Proiectul meu este un experiment «Barolo» transpus pe dealurile Taurasi. Produc puțin la hectar, ceea ce este anti-economic.” A ales Taurasi deoarece aici nu are nevoie de irigație. Gian Luca Mazzella nu lasă nimic la voia întâmplării, chiar dacă lucrează cu ceva relativ, cum este natura. Practicile viticole sunt inspirate de natură: nu lucrează mecanic solul, practică tăieri târzii pentru a întârzia ciclul vegetativ și a reduce acumularea de zahăr, nu fertilizează, nu tunde vârful lăstarilor, ci îi rulează pe sârme. În cramă, metoda folosită de Gian Luca Mazzella este una asumat atipică. “Este simplu: ori ești capabil să faci aceste lucruri, ori ești naiv și pasionat! Uneori este nevoie de timp, însă timpul nu este întotdeauna blând. Metoda mea este atipică și nu aș recomanda-o altora.”
(Un articol mai amplu despre Gian Luca Mazzella poate fi citit aici)
Încheiem ziua la Cortecorbo, o crama de familie din Montemarano. Aici, Antonia Romano, proprietarul și vinificatorul cramei, împreună cu fiul său Antonio, responsabilul cu “departamentul” marketing, ne oferă, pe lângă vinuri, o adevărată mostră a ospitalității autentice din Irpinia. Istoria acestei crame merge înapoi în timp până în anii ’70, când Soccorso Romano planta 4 hectare de viță de vie pentru a produce vin pentru familia sa și localnici. În 1999, fiica sa Antonia a preluat via și a transformat-o într-un proiect enoturistic. Crama este una tradițională, de mici dimensiuni, cu producții modeste cantitativ, însă priveliștea asupra satului Castelfranci este una impresionantă. Pe lângă gustoasele preparate “fatto in casa” chiar de către proprietară, gazdele ne-au pregătit și o surpriză: un atelier de preparare a pizzei. Astfel, rând pe rând, fiecare dintre noi ne suflecăm mânecile, ne punem șorțul de pizzaiolo și trecem prin fiecare fază a realizării pizzei, de la întindere până la coacere. Aglianico de aici este sincer și rustic, dar se asociază de minune cu preparatele, căldura transmisă de gazde, dar și cu sesiunea artistică oferită de Antonio.
Mai multe articole despre Taurasi:
Valentin Ceafalău 