ianuarie 22, 2009 – Publicat in revista Connaisseur //

Primul lucru pe care il observi este siguranta de sine in felul de a se purta si vorbi. Jovial si, totodata, carismatic, Cristian Tabara impresioneaza prin sinceritatea debordanta. Vorbeste deschis despre meseria de jurnalist, educatie, romani si devine emotionat cand se aduce aminte despre credinta, Radu Anton Roman si bucataria romanesca.

Cristian Tabara: „Jurnalismul este o profesiune de credinta”

Ati simtit „chemare” pentru meseria de jurnalist? Ati sacrificat o meserie pe alta?

Cristian Tabara: Am facut Facultatea de Teologie si am predat religia un an. Am simtit chemare pentru presa inca de dinainte de de teologie, pentru ca am inceput sa scriu pentru presa studenteasca inca din ‘86. M-a prins „Rascoala” la Timisoara si, in ’90, am trecut la unul dintre primele ziare libere din Timisoara. Am facut si radio, iar trecerea de la radio la ProTV s-a intamplat cand eram anul intai la Teologie. N-as putea zice ca am dat o chemare pe alta.

Cum s-au imbinat cele doua pasiuni: teologia si presa?

C.T.: Se-mbina pentru ca amandoua au la baza aceeasi idee: lucrul cu si pentru oameni. Evident ca scopurile sunt diferite.

Exista o „taina” a acestei meserii?

C.T.: Exista, eventual, un secret. Eu cred ca secretul ar fi acela ca jurnalistul sa-si doreaca sa fie in slujba unei moralitati si in slujba oamenilor. Adica sa vorbesca, sa le vorbeasca, sa vrea sa-i informeze si sa-i ajute in limitele meseriei.

Acest secret este, in acelasi timp, si statutul jurnalistului?

C.T.: Oarecum. Eu cred ca mai degraba este o profesiune de credinta. Care ar fi statutul jurnalistului? Nu cred ca m-am lamurit in totalitate, pentru ca societatea romaneasca este atipica si statutul jurnalistului s-a tot schimbat de la o perioada la alta. A fost perioada jurnalistului justitiar, cand toata lumea facea justitie in Romania. Mai exista cativa jurnalisti de acest fel in presa romaneasca, dar, cred ca, incetul cu incetul, statutul jurnalistului va fi altul, acela de „caine de paza al societatii”.

Ati colaborat cu Radu Anton Roman. Aceasta colaborare v-a apropiat de bucataria romaneasca?

C.T.: (Rade) Se vede ca m-am apropiat de bucatarie in general.

Incep prin a spune ca asta a fost marele merit a lui Radu: acela de a le demonstra romanilor ca bucataria lor este puternica, este vie, este de clasa. Ca poate fi un avantaj al lor in relatiile cu ceilalti. Prin anii ’90, cand tot ce tine de romanism era renegat, nimeni nu ar fi indraznit ca la o receptie cu ambasadori sa serveasca fasole cu ceapa. Sarmalele devenisera brusc „aiurea”. Au fost rejectate si inlocuite cu tot felul de fantuzisme si englezisme. Intre timp lucrurile s-au echilibrat prentru ca nu ne-a mai fost rusine sa iubim ce-i al nostru si ce e valoros. Radu a contribuit extraordinar de mult la asta. Initial, comunismul ne invatase sa iubim toate porcariile si eram patriotarzi pana la diabet, iar apoi, am ajuns sa simtim acru in gat.

Bucataria romaneasca ar trebui folosita pentru construirea unui brand de tara. Pentru ca „mititeii” nu sunt cu nimic mai prejos decat hamburgerii. Am pierdut startul cu palinca, poate nu o sa pierdem trenul cu mititeii, desi nu sunt produse pur romanesti.

Cum vi se par vinurile romanesti?

C.T.: Vinul romanesc are un potential urias. Exista un vin romanesc care bate de la distanta toate vinurile europene si de nivel modial. E Feteasca Neagra. El impresioneaza prin forta si prin buchet. Este un vin gros, tare si, in acelasi timp, catifelat. Este un vin care-ti ramane in minte. Sunt producatori care stiu sa faca vin bun in Romania.

Photo credit @ stirileprotv.ro