decembrie 5, 2008 – Publicat in Vinul.ro //
In momentul de fata in Romania, achizitionarea unei sticle de vin reprezinta o mare incercare pentru majoritatea clientilor, principalul factor fiind lipsa educatiei in acest domeniu. Foarte multi comercianti si producatori depun eforturi considerabile sa usureze acest proces, pornind de la etichetare pana la expunerea pe raft a produselor. In cazul hypermarketului Real, magazin ce detine cel mai mare raion de vinuri din intreaga tara, s-a ajuns pana la angajarea unui somelier, lucru inedit tinand cont de faptul ca in Romania abia daca poti gasi in restaurante un astfel de specialist. Incadrat de o „avalansa” de sticle, imbracat intr-o tinuta impunatoare, somelierul Virgil Dumitrascu este de foarte multe ori confundat cu un „promoter”. „Exista si riscul ca oamenii sa ma confunde cu un reprezentant al unei anumite case de vinuri. Multi ma intreaba daca nu cumva promovez un anumit produs. Eu vand si promovez toti producatorii de pe raft”, povesteste Virgil Dumitrascu. De ce s-a apelat la serviciile unui somelier intr-un hypermarket? „Eu reprezint interfata dintre client si produsele existente. Abordez clientul, ma prezint si ii ofer serviciile mele. In prima faza, multi sunt surprinsi, dar dupa ce ma aud vorbind cu alti clienti, imi cer ajutorul”.
Vin alb, demidulce si ieftin
Orele de varf ale raionului de vinuri din Real sunt intre 14-15 si 18-19, mai ales in zilele de luni, joi, vineri si sambata. „Datorita sortimentatiei variate de vinuri pe care o oferim avem clienti din toate categoriile sociale, de la studenti la pensionari. Avem vinuri pe toate categoriile de pret”, spune Dumitrascu, subliniind ca cele mai cautate vinuri sunt cele de pe palierul de pret 7-15 lei, fiind urmate de cele cu preturi cuprinse intre 15 si 36 de lei. Raionul de vinuri din Real are peste 700 de sortimente de vinuri, dintre care aproximativ 350 romanesti. La capitolul vinuri de import, oferta de aici depaseste 400 de vinuri provenite de la producatori din Spania, Franta, Italia, Australia, Chile, Noua Zeelanda sau Africa de Sud, Argentina etc. Potrivit somelierului Virgil Dumitrascu, clientii hypermarketului cumpara mai mult vin alb decat rosu, fiind preferate soiurile Feteasca alba, Grasa de Cotnari, Feteasca neagra, Riesling, Merlot, Cabernet Sauvignon sau Pinot Noir. „Oamenii cumpara vinuri cu care s-au invatat inca de dinainte de 1989. Conteaza foarte mult si cum au fost educati in acest sens. Cei mai multi prefera in locul unei Mustoase de Maderat demisec, o Grasa de Cotnari demidulce”, afirma acesta, semnaland ca „procentual, in acest moment, avem aproximativ 30% consum demisec si sec si aproape 70% demidulce si dulce. Este o evolutie daca ne gandim ca acum cativa ani consumul de sec-demisec era la aproximativ 15% din piata.”
Jidvei, Murfatlar si Cotnari domina piata
vinuri-romania2Piata de retail este dominata de cei trei mai producatori Jidvei, Murfatlar si Cotnari, fiind escortati de aproape de Vincon, acestia controland sectorul vitivinicol din Romania atat cantitativ, cat si valoric. „Marii producatori, desigur, sunt cei care impun trendul pietei si poate ar trebui sa faca mai multe eforturi pentru a se alinia la cerinetele acesteia”, sustine Dumitrascu. In ceea ce priveste ponderea producatorilor de calitate in vanzari, dupa un scurt sondaj de opinie la raft, am ajuns la concluzia ca foarte multi dintre cumparatorii hypermarketului nu au auzit de nume precum Vinarte, SERVE, Stirbey, Halewood sau Wine Princess. Mai cunoscuti sunt insa producatori precum Cramele
Recas, producator care este pe piata si cu vinuri entry-level. Virgil Dumitrascu considera ca aceasta stare de fapt este cauzata de faptul „ca producatorii de calitate nu vor sa-si promoveze agresiv produsele, ci mai degraba sunt interesati de mentinerea si dezvoltare unui mic segment de piata”. Insa, de departe cel mai important criteriu in alegera unui vin in hypermarket este pretul. „Cel mai mult conteaza pretul unui vin. Majoritatea cumparatorilor nu sunt interesati de faptul ca vinul are «bulina ONDOV». Daca pretul este bun si vinul este demisec sau demidulce, atunci este perfect”, spune Dumitrascu. Din punct de vedere al treptelor de calitate, primul loc in preferintele cumparatorilor este ocupat de vinurile de calitate superioara (VS), cu o pondere de peste 60%, vinurile de masa, mai ales cele ambalate la sticle de un litru si jumatate, si apoi vinurile cu Denumire de Origine Controlata (DOC). Referitor la modul de ambalare a vinurilor, Dumitrascu apreciaza ca cele mai cautate sunt vinurile imbuteliate la sticla de 0,75, urmate de cele la un litru si jumatate si PET. Un lucru imbucurator este faptul ca in ultima vreme se simte o crestere a vanzarilor de vinuri la Bag-in-Box, in defavoarea celor la PET.
Vinurile din Lumea Noua sunt la moda
La capitolul vinuri de import, cumparatorii romani au inceput sa fie din ce in ce mai receptivi, reorientandu- se catre oferta de afara. Virgil Dumitrascu crede ca aceasta tendinta a pietei se datoreaza in mare parte pretului de cumparare al acestor vinuri: „Clientii sunt foarte surprinsi ca acum gasesc pe raft, la preturi mult mai mici sau egale cu cele romanesti, vinuri de import de o calitate mult mai buna”. De asemenea, Virgil Dumitrascu mai spune ca exista o anumita categorie de clienti interesati de vinurile de import, in special cele din Lumea Noua, specificand ca „aceste persoane au un confort financiar, au fost plecati in strainatate unde au avut contact cu aceste vinuri si au cunostinte in domeniu”. Cele mai vandute sunt vinurile proaspete, din Chile, Argentina, Australia sau Africa de Sud, vinurile din Franta, Italia sau Spania scazand ca atractivitate in preferintele clientilor. Dumitrascu explica aceasta schimbare de gusturi prin faptul ca foarte multi romani si-au schimbat stilul de viata, inclusiv obiceiurile gastronomice, renuntand la mancarurile grase si condimentate, in favoarea gastronomiei mai lejere (salate, peste, fructe de mare).
Photo credit @ http://www.pexels.com