Noii „Cocosi“ de la Recas

mai 10, 2010 – Publicat in Vinul.ro //

Nu, Cramele Recas nu si-a trecut domeniul de activitate in industria avicola, ci este vorba de o extindere de gama. Daca pana acum ceva timp gama „Cocosul” era formata doar din doua vinuri (Syrah si Mustoasa), recolta 2009 i-a mai adus inca doi membri: Chardonnay si Feteasca neagra.

Aparitia gamei „Cocosul” a reprezentat o dubla premiera pentru piata din Romania, fiind prima recolta de Syrah de la Cramele Recas si, in acelasi timp, fiind si o importanta actiune de responsabilitate sociala. Eticheta acestei game a fost realizata dupa desenului unui copil cu un handicap locomotor sever, iar o parte din incasarile Recas cu aceste vinuri s-au indreptat spre ajutorarea persoanelor cu astfel de probleme. Conceptul „Cocosul” s-a bucurat de succes de casa pe piata autohtona, asa ca cei de la Recas au marit aceasta gama, ea fiind acum formata din Syrah (lot de 20.000 de sticle), Mustoasa (15.000 de sticle), Feteasca Neagra (13.000 de sticle) si Chardonnay (17.000 de sticle). Pana in acest an, Syrah-ul „Cocos” era disponibil si in retail, insa reprezentantii Recas au anuntat ca pe viitor aceste vinuri vor fi vandute numai in magazine specializate (la pretul de aproximativ 25 de lei) si in locatiile HoReCa, la aproximativ 40 de lei. Noile vinuri „Cocos” au fost testate si de editorii Vinul.Ro, una dintre principalele concluzii ale degustarii fiind aceea ca aceasta gama are unul dintre cele mai bune raporturi calitate-pret de pe piata. Vinul care a impresionat cel mai tare a fost Chardonnay, un vin intens, catifelat, cu o paleta aromatica uluitoare, care se detaseaza de multe vinuri din acest soi prin prospetimea pe care o emana. Cel de-al doilea vin alb din gama, Mustoasa, cu toate ca este destul de subtire, atrage prin aromele placute, dar mai ales prin caracterul sau versatil. Rosiile in schimb, atat Feteasca neagra (aciditate placuta si alcool foarte bine integrat), cat si Syrah (personalitate buna) cu toate ca sunt foarte placute si intense, sufera din cauza unei caracteristici verzi-crude, de vinuri tinere, care cu siguranta va disparea dupa 3-4 luni de stat in sticla.

EXTINDERE REGIONALA

Pe langa extinderea gamei „Cocosul”, Cramele Recas a anuntat si o extindere regionala, cu scopul „obtinerii unei game cat mai variate de «terroir», de la diferite plantatii viticole din vestul Romaniei”. Astfel, la inceputul acestui an, in prima etapa a acestei investitii, au fost achizitionate 20 de hectare din regiunea vitivinicola DOC Minis, unde urmeaza sa fie plantate soiuri rosii. Potrivit reprezentantilor companiei, ultima etapa a proiectului presupune achizitionarea, la sfarsitul acestui an, a unei plantatii in regiunea Buziasului-Dealul Silagiului, aflata la 17 km de Recas, langa granita cu Serbia, plantarile urmand sa fie demarate in 2013.

 

Mustoasa, Limited Release

IG Viile Timisului, sec

Un vin agreabil, prietenos, cu arome placute de flori albe, drojdii si fagure de miere, pe un fundal citric.Gustul demareaza cu un atac citric, usor efervescent, domolit doar de niste tente de vanilie si flori de salcam. Este un pic cam subtire, dar este foarte proaspat si usor de baut.

Chardonnay, Limited Release 2009

IG Viile Timisului, 14% vol. alc., sec

Viu, intens, cu o paleta aromatica impresionanta: grapefruit rosu, banane, vanilie si o atingere de lemn. Gustul nu este greoi, nici foarte gras, senzatiile dulci de banana si vanilie din atac aliniindu-se frumos cu aciditatea placuta si revigoranta. Un vin catifelat, rotund, cu un final lung, ce musteste a prospetime.

Feteasca Neagra, Limited Release

IG Viile Timisului, 14% vol. alc., sec

Culoarea rubinie, intensa, cu straluciri violet, transmite faptul ca vinul este inca tanar. Nasul aduce arome intense de visine amarui, lactate, tabac si piele. Gustul este un pic cam subtire si un pic cam verde, cu note de prune, visine si piper. Aciditatea este placuta, iar alcoolul bine integrat. Pe final se amplifica senzatiile condimentate de piper negru. Mai are nevoie de timp, ca sa se rotunjeasca.

Syrah, Limited Release

IG Viile Timisului, 13,5% vol. alc., sec

Rosu intens, cu margine caramizie si arome de visine amarui, cirese si drojdii, cu atingeri picante de piper. Gustul etaleaza o buna personalitate, catifelat, cu aciditate ridicata. Nuante de prune, visine, coacaze, violete, dar si niste tonuri usor astringente de carcei de vita de vie. Final elegant si lung. Isi va etala calitatile cu adevarat peste 3-4 luni.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.