Selene de la Recas, un vin misterios

iunie 20, 2013 – Publicat in Vinul.ro //

„La trecerea lunii de primul patrar, ne face placere sa participati la un eveniment exclusivist”. Asa a sunat invitatia primita la mijlocul lunii iunie de catre multe persoane ce activeaza in domeniul vinului si in piata HoReCa autohtona. Lipsa expeditorului sau a motivului intalnirii din scrisoare nu au facut altceva decat sa starneasca si mai tare curiozitatea destinatarilor. Chiar si in momentul in care au ajuns la locul indicat, restaurantul Sole, din Bucuresti, cei peste 80 de invitati – manageri si proprietari de restaurante, distribuitori, oameni de afaceri, prieteni ai cramei banatene, jurnalisti si bloggeri de vin – nu si-au putut da seama de adevaratul motiv al acestei invitatii, mai ales ca fiecare participant a fost echipat inca de la sosire cu o masca. Ca sa mai atenueze un pic „tensiunea” acumulata, organizatorii i-au indemnat pe participanti sa se relaxeze in compania a doua dintre spumantele Foss Marai, producator reprezentat in Romania de Cramele Recas. Mentinerea stari de „suspans” a avut ca efect amplificarea placerii descoperirii motivului real: lansarea primului vin din cea mai noua colectie din portofoliul Recas, Selene Feteasca Neagra 2011.

Dezvelirea sticlei si discursurile organizatorilor au fost destul de edificatoare pentru audienta nerabdatoare, insa nu la fel de elocvente ca vinul in sine, care a starnit un val de aprecieri. Dens si concentrat, cu multe fructe rosii coapte etalandu-se elegant, si ajutat de un aport taninos bine structurat, vinul arata un potential real de evolutie si o personalitate puternica. Colectia Selene vine, dupa cum a anuntat Ciprian Rosca, director de vanzari al Cramelor Recas, „sa umple golul dintre gamele La Putere si Cuvee Uberland, fiind totodata si corespondentul rosu al gamei Sole, formata din vinuri albe”. Acest prim vin, Selene Feteasca neagra, a fost produs de vinificatorul Hartley Smithers, intr-un lot de 6.000 de sticle. De altfel, fiecare vin al acestei colectii va fi produs in fiecare an de catre enolog diferit. Asa se face, ca urmatorul vin al liniei, un Cabernet Sauvignon, care va fi lansat peste doua luni, a fost produs in colaborare cu enologul-sef al cramei Planeta, Vito Gambino.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.