martie 11, 2010 – Publicat in Vinul.ro
Titlul de „companie-gigant”, de „principal jucator” pe piata vinului impune anumite reguli, obligatii. Nu mai este nici un secret ca societatea Cotnari se numara printre cei mai puternici producatori de vinuri de la noi. Secretul acestui succes deriva, potrivit lui Razvan Serghiuta, director national de vânzari Cotnari, din conlucrarea mai multor factori precum traditia, renumele, intuitia, investitiile, terroir-ul. Acestora li se alatura portofoliul format în exclusivitate din soiuri autohtone.
Cel mai vândut vin alb. Cel mai premiat. Care este secretul companiei Cotnari?
Traditia la Cotnari este, fara doar si poate, un mare atu. O podgorie care are în spate un istoric de mii de ani, cu o dezvoltare de amploare, bineînteles ca prezinta avantaje incontestabile fata de competitori. Fiecare vin are o poveste si, cu cât povestea are radacini mai adânci, cu atât este mai interesanta si apreciata. Dar asta nu înseamna ca traim în trecut. În ultimii ani, la Cotnari s-au facut investitii de aproximativ 20 milioane de euro în plantatii de vita – peste 700 ha, tehnologie moderna pentru vinificatie, în concordanta cu ce se foloseste la nivel mondial, utilaje agricole, modernizari ale combinatului, marirea si modernizarea capacitatilor de stocare, practic tot ce înseamna proces tehnologic.
Care sunt factorii care au influentat aceasta reusita? Oamenii, terroir-ul, tehnologia?
Ne place sa credem ca renumele, istoria si traditia sunt principalii factori care participa la formarea brandului Cotnari. De asemenea, portofoliul nostru este format doar din soiuri românesti, lucru ce ne diferentiaza de alte podgorii, ca sa nu mai vorbim ca detinem si doua soiuri specifice podgoriei: Grasa de Cotnari si Frâncusa. La cei enumerati, as mai putea sa adaug modernizarile de ultima generatie, suprafata de vita detinuta (1.500 de hectare), terroir-ul, specialistii. Toate acestea ne desprind de restul concurentei. Noi am dat startul si am plecat în cursa, provocând în acest fel si concurenta sa ne urmeze.
Într-o piata în crestere si în plin proces de globalizare, mai au soiurile traditionale vreo sansa?
Frâncusa este un soi specific podgoriei Cotnari si acest mare avantaj trebuia fructificat la maxim. Anticipând o migrare a consumului de la vinul dulce spre cel sec si demisec, compania a decis ca trebuie acordata mai multa atentie acestui vin. Ca atare, în ultimii cinci ani am început sa lucram la imaginea Frâncusei. Nu a fost usoara concurenta cu celelalte vinuri seci, Cotnariul fiind recunoscut în trecut pentru vinuri dulci, însa, cu multa munca la imagine si calitate, au venit si rezultatele, încununate cu medalia de aur de la Berlin, la concursul de anul trecut. Campaniile de promovare îti scot în evidenta un produs, prin ele îl faci cunoscut.
La ce suma s-au ridicat investitiile din ultimi ani la Cotnari si în ce au constat ele?
Cu toate ca anul 2009 a fost unul mai putin facil financiar, compania Cotnari a gasit resursele financiare pentru a continua programul investitional demarat în 2008, în ceea ce prive ste marirea capacitatilor de depozitare. De asemenea, am continuat programul de înfiintare a noi suprafete cu vita de vie, anul acesta fiind plantate 240 ha. Programul investitional nu s-a oprit însa aici: au fost dotate doua noi ferme viticole, pe a caror suprafete au fost înfiintate plantatii noi în urma cu 1-2 ani. Per total, aceste investitii au depasit 8.500.000 euro.
Pe viitor, va bazati pe conservatorismul consumatorilor români sau intentionati sa abordati si un alt stil, sa atacati si alte segmente de cumparatori, cu alte produse?
Noi am mers întotdeauna pe principiul de a consolida pozitia unui produs si apoi de a dezvolta produse noi. Consideram ca în acest an putem completa gama de vinuri Cotnari cu alte doua sau trei cupaje de vinuri, pentru a acoperi anumite nise (evenimente, cluburi etc). Consumul a început sa migreze usor de la vinul dulce si demidulce – catre vinul sec si demisec, dar proportiile nu s-au schimbat prea mult, asa ca Grasa de Cotnari ramâne cel mai vândut vin românesc. Pentru a diversifica portofoliul, pastrând tot soiurile romanesti, anul trecut am plantat Feteasca neagra si Busuioaca de Bohotin.
Cum ati resimtit si ce masuri au fost luate pentru diminuarea efectelor ei?
Criza economica nu si-a pus amprenta asupra industriei vinului prin reducerea consumului. Daca în ultimii 4-5 ani s-au înregistrat progrese calitative si cantitative pe aceasta piata, în anul 2009 nu mai putem vorbi de un progres cantitativ, ci de o oarecare stagnare. Cât priveste evolutia calitativa, nici nu mai poate fi vorba în acest an, ci mai degraba putem vorbi de o involutie. La nivelul întregii piete a vinului se înregistreaza o orientare a consumului catre segmentul „low”.
VINUL DE AUR
În ultimii ani vinurile Cotnari au primit 111 medalii de aur. Pentru a celebra aceasta realizare, reprezentantii Cotnari au hotarât sa demareze un concurs cu premii, în urma caruia vor fi premiati 111 participanti. Concursul se desfasoara în perioada 1 februarie – 31 decembrie 2010, iar valoarea premiilor se ridica la suma de 1.100.000 lei. Mai multe detalii la http://www.vinuldeaur.ro.