noiembrie 12, 2008 – Publicat in Vinul.ro //

Când vine vorba despre vinurile din România, cine se pricepe mai bine decât actorii implicati? Iata de ce am stat de vorba cu unul dintre cei mai apreciati producatori: Dan Muntean, de la Cramele Halewood, companie cu capital britanic, unul dintre putinii exportatori de vin îmbuteliat Made in Romania. Raspunsurile lui Muntean constituie o veritabila analiza a consumului de vin, realizata cu instrumentele specialistului.

– Cum se vor reflecta evenimentele meteorologice din ultimul an în piata vitivinicola din România?

– Dan Muntean: Probabil ca anul acesta va fi cel mai slab an cunoscut de viticultura României în ultimii 20 de ani. Efectele se vor regasi, din pacate, mai mult în calitatea decât în cantitatea ofertei. Nu cred, însa, ca preturile vor creste. Cel putin, nu la vinurile îmbuteliate. Nu mi se pare onest sa cresti pretul la un vin mai slab, doar pentru ca s-a produs mai putin. Pretul la vin trebuie sa creasca numai o data cu calitatea.

„Multi consumatori din România mai cred înca în mituri”

– Se mai îndreapta românii catre rafturile cu vinuri din magazine?

– D.M.: Cred ca da. ªi cred ca se vor îndrepta tot mai mult catre rafturile retelelor de supermagazine si ale celor din magazinele specializate, care au început sa apara. Aceasta tendinta se va accentua în viitor, o data cu cresterea economica si, implicit, a puterii de cumparare si a obiceiurilor de cumparare. Consumatorul va întelege ca la garantia oferita de un producator serios se va adauga si cea a detailistului. Aceste magazine au posibilitati – spre deosebire de un chiosc sau de micul producator care îsi vinde vinul în fata casei – de a pastra vinul în conditii adecvate, de a-l vinde din frigider, de a-l promova si, în general, de a utiliza toate mijloacele pe care un marketing modern i le pune la dispozitie. Factorul decisiv va fi însa comoditatea si usurinta de a cumpara o sticla de vin de la supermagazin, o data cu celelalte cumparaturi. Din toate aceste motive cred ca în urmatorii 10 ani mai mult de 50% din vinul consumat în România se va achizitiona prin intermediul acestor retele si, ca o consecinta interesanta, din ce în ce mai des vinurile vor fi cumparate de catre femei.

– Au consumatorii români o educatie adecvata pentru a face diferenta între vinurile de calitate si cele de calitate mai scazuta?

– D.M.: Vinul în România are miturile lui. Multi cred înca, spre exemplu, ca vinul rosu provoaca tulburari cardiovasculare, când este un fapt unanim recunoscut în lumea medicala ca vinul rosu, consumat cu moderatie, scade incidenta bolilor cardiovasculare cu pâna la 40%. O alta legenda este aceea a vinului „sanatos”, „de buturuga”, „fara chimicale”, produs si vândut pe marginea santului din vite hibride (Capsunica, Zaibar) posibil la mâna a treia sau a patra… de la care „nu ne doare capul”. ªi asa, conform legendei, bucuresteanul prefera sa cumpere un bidon de plastic cu un vin inferior, care se va oxida oricum dupa doua zile de stat pe balcon… Cu mici exceptii, legislatia din România admite folosirea unei singure substante chimice la producerea vinului: bioxidul de sulf, „chimicala” care se folosea si pe vremea grecilor si a romanilor!

Alt mit spune sa nu amestecam vinul alb cu vinul rosu sau cu vinul spumant, ca ne doare capul. Sigur ca ne va durea capul daca dupa patru litri de vin alb la un chef bem un pahar de vin rosu, dar asta nu din cauza paharului de vin rosu, ci a cantitatii totale consumate. Oamenii trebuie sa învete si cum sa bea, nu numai ce sa bea. Ca sa apreciezi cu adevarat un vin bun, trebuie sa îl bei cu moderatie, mai bine sa bem o sticla dintr-un vin mai scump si mai bun, decât un bidon de vin prost.

– Cine se ocupa de educarea gustului?

– D.M.: Atâta timp cât va exista pe piata o oferta de calitate, iar consumatorul îsi va permite sa cumpere produse de calitate, o mare parte din educatie si-o va face singur. E simplu: gusta un vin care îi place si îl va cumpara din nou. Sigur ca si noi, producatorii, dumneavoastra, gazetarii de vinuri, si comerciantii, vom avea un rol în a-i îndrepta pe consumatori în directia cea buna. Va fi un proces de durata. Am mare încredere însa în inteligenta si spiritul de discernamânt al românului. O comunicare sustinuta din partea producatorului, a comerciantului si a jurnalistului informat va face ca miturile de care vorbeam mai sus sa se estompeze în timp. Cred ca, în final, calitatea va prevala, iar raportul calitate/pret, pe a carui continue optimizari se bazeaza strategia firmei noastre, va deveni din ce în ce mai des argumentul pe care consumatorul îsi va baza decizia de cumparare.

„Vinurile de import creaza o concurenta benefica”

– Pot reprezenta vinurile de import un model pentru producatorii de aici?

– D.M.: Românul, patriot din fire, a crezut totdeauna ca vinurile noastre sunt cele mai bune din lume, doar ca nu stim noi sa ni le vindem – un alt mit… Din pacate, treburile nu stau chiar asa. Ca în toate domeniile, sistemul centralizat, planificat, comunist, ne-a tinut în urma, în timp ce lumea vitivinicola a progresat considerabil. Sigur ca sunt si multe vinuri de import de o calitate îndoielnica pe piata. Dar cele bune – societatea noastra importa vinuri de la cele mai prestigioase case din Franta, Spania, Italia, Argentina, Noua Zeelanda – vor crea o emulatie si o concurenta care va avea efecte benefice si pentru vinurile noastre. În final, câstigul va fi de partea consumatorului: mai multe posibilitati de a alege, la preturi mai bune.

– Au aparut aceste vinuri din cauza lipsei unei concurente adecvate?

– D.M.: Concurenta de pe piata României este foarte accentuata, oferta de vin depaseste cererea, în conditiile în care multe piete de export s-au pierdut. Vinurile de import au aparut si din nevoia de piete noi de desfacere pentru acesti producatori, piata mondiala fiind suprasaturata. Fenomenul se va accentua pe viitor. Nu sunt atât de îngrijorat de concurenta pe care aceste vinuri ne-o vor face, altfel am fi evitat sa le importam chiar noi. Concurenta neloiala este cea care ne îngrijoreaza. A celor care produc si comercializeaza vin în afara legii – si din pacate sunt înca multi. A celor care genereaza o imagine negativa vinului si care îi îndreapta pe consumatori catre bere sau spirtoase. În acest domeniu sunt multe de facut, atât de catre noi, producatorii, de catre autoritati, cât si de catre presa.

Obligati la calitate

– Unde se afla în acest moment Cramele Halewood?

– D.M.: În febra pregatirilor pentru un nou salt calitativ. Cum bine se stie, calitatea vinului începe din vie. În ultimii ani, am investit multi bani în plantarea unor suprafete cu soiuri noi, cu clone noi, superioare celor existente în tara. Speram ca din viile noi, care vor începe sa intre pe rod în anii viitori, vom obtine vinuri cu un si mai pronuntat caracter de soi, cu fructuozitate primara mai accentuata si care sa reflecte mai pregnant potentialul enorm de calitate pe care îl are România. În acelasi timp, oferta noastra va continua sa se diversifice cu vinurile albe si rosii produse pe proprietatile noastre de la Sebes si cu cele produse în podgoria Murfatlar, care se vor adauga vinurilor noastre din Dealu Mare. Am ales aceasta cale grea, de a ne disipa în teritoriu, tocmai pentru a pune în valoare plaiuri sau terroir-uri unice, în al caror potential de calitate si individualitate credem cu pasiune.

„De marca si inventivitate depinde progresul unui producator”

– Cât de greu este sa construiesti o marca de renume?

– D.M.: Se spune ca pentru a face o mica avere în lumea vinului trebuie sa începi cu o avere mai mare. Exemplele se cheama Francis Ford Coppola, sau Cliff Richard, sau Gerard Depardieu. Acestia produc vin si toti beneficiaza pentru aceste vinuri de un nume, de o marca mare. Pentru noi, ceilalti, dupa cum aratam mai sus, totul ia foarte mult timp: pentru a planta si exploata o vie, apoi pentru a investi în utilaje de vinificatie sofisticate, tot mai scumpe, si care se vor folosi cel mult 4-5 saptamâni pe an. Este nevoie de timp ca vinul sa fie maturat, pentru 1-3 ani, în baricuri de stejar – care se folosesc numai trei ani. Când vinul este gata, trebuie cumparate materiale (multe din ele din import) si îmbuteliat pe linii de îmbuteliere moderne si foarte scumpe. Apoi vinul trebuie maturat la sticla, în depozite climatizate etc.

Avem, deci, în depozit un vin de buna calitate, care a costat multi bani. Problemele abia de acum încep, pentru ca este mult mai usor sa produci decât sa vinzi. Ne trebuie un brand, ne trebuie o eticheta cu un design atragator, ne trebuie un plan coerent de a comunica potentialilor clienti de ce vinul nostru este cel mai bun, cu istoria cea mai interesanta etc. Ne trebuie multi bani si multi ani sa facem din aceasta marca una de renume. Ca si un vin bun, o marca buna se naste, creste si se depreciaza în mai multi ani. Marca ne va ajuta sa cream loialitate si sa vindem mai mult si mai bine. Ea nu este totdeauna suficienta pentru a atinge acest obiectiv. Trebuie ca si calitatea vinului si serviciile oferite de producator sa se ridice la înaltimea marcii, pentru ca aceasta sa nu intre în declin. În toate tarile din lume, progresul tehnologic în domeniul vinificatiei a facut posibila producerea de vinuri de calitate. Daca decada anilor ’90 s-a numit decada winemaker-ului, decada pe care o traim azi se cheama decada marketeer-ului, a omului de marketing. Este din ce în ce mai mult vin în lume, în ziua de azi. Va fi din ce în ce mai greu de vândut, pe piete din ce în ce mai globalizate si dominate de gigantii multinationali aparuti în ultimii ani (Constellation, Southcorp, Gallo etc.), cu bugete de marketing uriase. De o marca solida, o calitate solida, un sistem de relatii cu clientii desavârsit, o reputatie fara pata si multa, multa inventivitate în comunicare depinde acum nu numai progresul unui producator de vin, ci si supravietuirea lui.

„Feteasca neagra este o buna sansa de a ne face cunoscuti”

– În acest moment exista un vin reprezentativ pentru România?

– D.M.: Din pacate, nu cred ca exista înca pe plan international un vin sau mai degraba un soi de struguri reprezentativ pentru România, asa cum a devenit spre exemplu Malbec-ul pentru Argentina sau Tannat-ul pentru Uruguay, Carmenere pentru Chile, Pinotage pentru Africa de Sud sau Sauvignonul Blanc pentru Noua Zeelanda, ca sa ma refer doar la tarile nou venite în lumea vinului. Sigur, nu ducem lipsa de candidati cum ar fi Feteasca neagra sau Tamâioasa româneasca, soiuri unice si de mare valoare care se gasesc în plantatii numai în România.

Tot mai multi comentatori în ale vinurilor sustin ca viitorul apartine soiurilor autohtone si înclin sa fiu de acord cu ei. Într-o lume dominata de Chardonnay si de Cabernet Sauvignon, soiurile locale aduc individualitate, maresc paleta de gusturi si arome din care un consumator poate alege. Asa au aparut pe scena mondiala Tempranillo din Spania, Viognier, Marssanne sau Roussane din sudul Frantei. Cred ca ambasadorul nostru va fi Feteasca neagra, care are multe atuuri: o valoare ca soi la nivelul Cabernetului sau al soiului Tempranillo, culoare, aroma si gust individuale, potential deosebit de învechire, un nume si o istorie frumoasa. Din pacate, mai e mult de lucru în vie pentru a exprima potentialul deplin al acestui soi. În ciuda succesului mare de care se bucura în preferintele românilor, avem mai putin de 1.000 de hectare plantate cu Feteasca neagra. Va fi mult de lucru în a schimba imaginea pe care o are pe unele piete (de exem-plu în Germania, unde este cunoscut ca „Schwarzemaedchentraube”, un vin rosu dulce si foarte ieftin). Oricum, cred ca Feteasca neagra este o buna sansa de a ne face cunoscuti si nu trebuie sa o ratam.