noiembrie 8, 2010 – Publicat in Vinul.ro //

Pentru multi dintre carciumarii de la noi sa vii la restaurant cu vinul de acasa pare un lucru de neconceput, permis uneori doar in cazul nuntilor si a cumetriilor, in urma negocierii cu destinatarii petrecerilor. Si chiar daca acest lucru ar fi permis de catre carciumari autohtoni pentru absolut toate ocaziile, nivelul de toleranta al consumatorului roman nu i-ar putea permite acestuia sa plateasca restaurantului taxa pentru ca i se serveste vinul adus de el de acasa.

In tarile cu o cultura a serviciilor din ospitalitate mult mai ridicata decat a noastra sa consumi in restaurant vinul de acasa si sa platesti gazdei o suma de bani pentru asta este un lucru cat se poate de normal. Aceasta taxa, numita si taxa pe dop, nu este perceputa ca bacsis sau spaga, ea reprezinta contravaloarea efortului pe care il face personalul localului cu deschiderea, decantarea si servirea vinului adus de acasa.

Termenul de „taxa pe dop“ a aparut prima data in Australia, la inceputul anilor ’60, moment in care mai multe restaurante si localuri din Melbourne au implementat sistemul „BYOB” (Bring Your Own Booze/Bottle), care, in traducere libera, este echivalentul lui „Adu-ti bautura de acasa!”. Potrivit Decanter.com, prin intermediul acestui serviciu, restaurantele permiteau clientilor, contra unei sume de bani (taxa de dop), sa consume la masa propria bautura. In mai putin de 20 de ani, sistemul a devenit foarte popular la nivel international, el putand fi intalnit astazi in majoritatea restaurantelor din Europa de Vest, Statele Unite, Canada sau Japonia. In anumite state americane, sistemul este permis numai pentru restaurantele care detin autorizatie pentru vanzarea de bauturi alcoolice

Taxa de dop este mai mult decat o suma de bani platita restaurantului pentru deschidere si servirea unei sticle de vin provenite din afara meniului sau, ea reprezinta o norma de convenienta. Plata acestei sume de bani nu trebuie sa fie perceputa ca fiind o „amenda” aplicata de ospatar pentru ca face un serviciu in plus.

Taxa pe marca

In functie de locatie si uneori de vinul adus de client si numarul sticlelor de vin, taxa pe dop poate varia destul de mult de la restaurant la restaurant. Pentru a intampina eventualele momente jenante, cel mai potrivit este sa se ia legatura cu responsabilii restaurantului pentru a se cere lamuriri cu privire la acest serviciu si suma de bani ce trebuie platita, deoarece in unele locatii nu se ofera acest serviciu.

Se intampla ca foarte multe restaurante sa perceapa o taxa de dop unitara pentru orice fel de vin adus de client, insa exista si cazuri in care suma de bani poate creste in functie de eticheta vinului si de numarul de sticle. In unele cazuri taxa de dop poate fi negociata cu reprezentantii localului, acestia facand discounturi pentru un anumit numar de persoane sau pentru anumite tipuri de vinuri. Potrivit lui Lettie Teague, wine-editorul publicatiei Food & Wine, in Manhatan, New York, nivelul mediu al taxei de dop este de 15 – 20 de dolari, insa exista locuri unde se percep si 85 de dolari pentru acest serviciu. De asemenea, numele vinului este foarte important, exemplul dat de Teague fiind foarte elocvent: „Pentru o sticla de Gaja Barbaresco 1997, restaurantul Il Mulino din New York cere o taxa de dop de 50 de dolari, pentru un Chianti 60, iar pentru cateva nume celebre din Burgundia suma poate ajunge pana la 400 de dolari”.

Regulile taxei de dop

In tarile civilizate, vinul reprezinta o importanta sursa de venituri pentru restaurante. Din acest motiv, majoritatea restaurantelor solicita de cele mai multe ori o taxa de dop echivalenta cu pretul celei mai ieftine sticle din meniul de vinuri, recuperandu-si astfel o parte dintr-o potentiala pierdere.

Una dintre principalele reguli ale acestui serviciu spune ca vinul adus de catre client in restaurant trebuie sa fie cel putin la acelasi nivel de pret, daca nu mai scump, decat cel mai ieftin vin din meniul restaurantului. De asemenea, acesta ar trebui sa fie atent sa nu aduca de acasa un vin care deja se gaseste pe lista de vinuri a locatiei.

O alta regula a BYOB recomanda ca atunci cand vinul este adus de acasa, clientul trebuie sa il invite din curtoazie pe ospatarul sau somelierului care il serveste sa deguste impreuna cu el vinul, mai ales daca acesta nu se gaseste in meniul restaurantului sau este un reprezentant al categoriei superpremium.

In cazul in care vinul adus nu acopera nevoile mesei, clientii pot comanda vinuri din lista de vinuri a restaurantului, preferabil cate una pentru fiecare sticla de vin adusa. Foarte multe restaurante, reduc sau renunta la taxa pe dop in acest caz.

Restaurantele care se respecta investesc timp, energie si bani pentru a-si crea un meniu de vinuri cat mai amplu. De cele mai multe, analizarea atenta a meniului de vinuri sau discutiile cu reprezentantii restaurantului reprezinta calea cea mai buna de a descoperi noi vinuri.

Cel mai probabil, in scurt tip acest serviciu va fi acceptat si de majoritatea restaurantelor din Romania. In cazul in care veti dori sa consumati la restaurant alaturi de mancare vinul adus de acasa, trebuie luat in considerare faptul ca orice masa luata in astfel de locatii impune o anume eticheta. Atat, negocierea artagoasa a taxei de dop cu chelnerii, cat si ascunderea pe sub mese a vinurilor aduse pot da nastere unor situatii mai putin placute.

Photo credit @ http://www.pexel.com