Perle Taittinger la Bucuresti

decembrie 21, 2011 – Publicat in Vinul.ro //

Definitie a luxului si a elegantei, Taittinger se numara printre primele case producatoare din regiunea Champagne. Ceea ce o diferentiaza insa pe aceasta de celelalte este pasiunea pe care oamenii de aici o depun atat in „facerea” ei, cat mai ales in prezentarea acesteia marelui public.

O mostra a acestei atitudini au simtit-o iubitorii de vinuri din Bucuresti la ultima degustare a vinurilor Taittinger, care a avut loc la micul, dar elegantul club M’ora, la inceputul lunii decembrie. Si pentru a facilita apropierea invitatilor – pasionati de vinuri, manageri de restaurante, actori si reprezentanti ai mediului de afaceri – de sampania favorita a Coroanei Britanice, Heinrig Distribution, importatorul acestui brand pe piata autohtona, l-a adus in Romania pe Clovis Taittinger, director de export si unul dintre mostenitorii acestei case.

„In aceasta seara vom vorbi despre pasiune si iubire. Eu si tatal meu nu facem vin pentru noi. Producem acest vin pentru placerea voastra, a consumatorilor”, au fost primele cuvintele ale lui Clovis Taittinger, cele care au dat startul petrecerii.

Primul exponent al familiei Taittinger care s-a prezentat invitatilor a fost Taittinger Brut Rose, o champagne cu o culoare apropiata de cea a coralului si arome mai asezate, ce trimit catre martipan si capsune. In atac, vinul aduce cu senzatii dulcege de fructe de padure, pere si gutui, care, impreuna cu tonurile vegetal-acide de ardei verde, dau nerv, vioiciune si intensitate. Acesta a fost urmat de catre Taittiniger Brut Reserve, un vin cu o perlatie fina si abundenta. Aromele sale trimit catre cirese albe, flori de salcam, miere, atinse de niste senzatii vegetale. In gustul placut si intens, vinul dezvolta senzatii elegante, care evolueaza pe final intr-un amestec de arome de cirese, seminte de susan, vanilie si migdale.

„Vin muzical, definit de finete, eleganta si stil”

In scurta pauza dintre primele doua vinuri si urmatoarele, am incercat sa obtinem de la Clovis Taittinger o definitie a vinurilor care ii poarta numele. „Este un vin muzical, daca vreti. Ceea ce il defineste este finetea, eleganta si stilul. Dupa cum spuneam, principalul scop al nostru este sa oferim placere prin vinurile noastre. Ne permitem luxul sa lasam calitatea fructului sa se exprime de la sine, fara sa incercam sa le toaletam”, ne-a raspuns Clovis intr-o engleza relaxata, atinsa de un grav accent frantuzesc.

Pentru a face trecere catre vinul fanion al casei Taittinger, Comtes de Champagne, organizatorii au introdus in scena sampania Taittinger Prestige, o combinatie impresionanta intre complexitate si eleganta, cu un perfect echilibru dat de prospetimea notelor citrice- minerale si de expresia aromatica definita de senzatiile de piersica alba, vanilie si cremsnit.

Ultimul vin degustat a fost Comtes de Champagne Blanc de Blancs, cuvee-ul de legenda al casei Taitinger, realizat numai din Chardonnay, in anii exceptionali si maturat in sticla timp de 10 ani. Aromele acestei sampanii sunt intense, fine si echilibrate, de flori de cais, migdale, vanilie, dominate de o senzatie puternica de unt. Prima impresie gustativa este cea de prospetime intensa, cu tonuri de lamaie si grapefruit, care se transforma pe final in note abundente de mango si vanilie.

Atmosfera intima si tehnici traditionale

Ca stil de vin, sampania este unul nou, avand aproape 300 de ani. La fel, numele Taittinger este unul nou in aceasta industrie (aparut in 1930), cu toate ca bazele afacerii au fost puse in 1734 ca Maison Fourneaux Forest. Ultima mare casa de Champagne ramasa afacere de familie, Taittinger are meritul de a schimba stilul clasic al al acestui tip de vin, prin valorificarea potentialului soiului Chardonnay. Ca o curiozitate, aceasta casa producatoare s-a numarat printre furnizorii Casei regale din Romania in perioada interbelica.

Odata cu lansarea, in 1957, a marcii Comtes de Champagne Blanc des Blancs, Taittinger a atins o notorietate globala, pe care a avut grija sa o sustina permanent cu produse exceptionale, prin mentinerea tehnicilor traditionale de productie si prin pastrarea unei atmosfere intime, de familie, in jurul intregului portofoliu.

Astazi Taittinger a ajuns la o productie anuala de 5 milioane de sticle (podgorie de 260 de hectare), in cramele casei fiind tinute la pastrat peste 25 de milioane de sticle. Aproape doua treimi din productie merge la export, printre principalele piete de desfacere numarandu-se Statele Unite, Marea Britanie sau Germania. Notorietatea si calitatea vinurilor sale a facut ca Taittinger sa colaboreze cu linii aeriene de lux precum Emirates Airlines, Qantas sau Asiana Airlines.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.