Publicat pe Unvinpezi.ro / septembrie, 2020
Alie este exemplul cel mai elocvent al modului in care Frescobaldi, un producator italian de vinuri cu o traditie de 700 de ani, reuseste nu numai sa se adapteze noilor trenduri, dar si sa propuna unul dintre cele mai interesante si mai explozive rose-uri din Peninsula. Vinul urmareste “sablonul” international al rose-ului superpremium, prin culoare, prin aromele fructate, prin lejeritatea in exprimare, fara sa renunte insa la acea “personalitate” specifica vinurilor toscane: mineralitate incantatoare si caracter “solar”. Aromele sale foarte vaporoase si expresive combina tonurile de fructe rosii, de capsune si zmeura, cu cele de coaja de grapefruit si lamaie coapta, completate de impresii de flori albe si condimente exotice. Gustul citric-fructat are o precizie captivanta datorita aciditatii crocante si a mineralitatii, senzatiile fructate amplificandu-se progresiv si lasand in urma lor un postgust proaspat, viu si energic.
Data degustarii: Sep 2020
Fotocredit @ Unvinpezi.ro